1. Seria Fight Club s-a născut ca roman, a căpătat dimensiunea mondială datorită filmului și este continuată sub formă de roman grafic. Cum vedeți această alegere având în vedere că ați tradus și prima parte sub formă de roman?
Mi se pare foarte în spiritul fenomenului Fight Club să avem o continuare care să ia forma unui al treilea mijloc de comunicare, și anume banda desenată. Pentru că asta a făcut și face Chuck Palahniuk dintotdeauna – inventează ceva și ne lasă iarăși cu gura căscată de uimire.
2. Cum a fost să traduceți o bandă desenată/roman grafic față de o carte "normală"? Care au fost provocările, surprizele sau lucrurile pe care le-ați evidenția?
A trebuit să țin cont de condițiile inerente unui roman grafic, recte spațiul casetelor de text/bulelor de dialog. După cum știți, limba engleză este una sintetică, impunând parafraze în traducere. Așa că a trebuit să ajustez cu grijă transpunerea în limba română pentru a respecta limitările date și, în același timp, să redau cât mai fidel, dar și mai firesc mesajul scriitorului. Sper că am reușit să se piardă cât mai puțin prin traducere, ca să citez titlul unui film celebru. Tehnic vorbind, am lucrat pe un PDF optimizat al cărții cu ajutorul așa-numitelor „sticky notes“ pentru a facilita munca colegilor mei tehnoredactori.
3. Cum vedeți prezența benzii desenate în portofoliul editurii dumneavoastră dar și în "industria" de carte din România?
După cititorii noștri știu foarte bine, publicarea romanului grafic Fight Club 2. Gambitul seninătății nu reprezintă un eveniment singular în peisajul aparițiilor editoriale de la Polirom. În 2019 am publicat în colecția „Junior“ adaptările grafice ale două dintre marile romane ale secolului XX: Ferma animalelor de George Orwell, ediție adaptată și ilustrată de Odyr, traducere de Ona Frantz, și ...Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee, ediție adaptată și ilustrată de Fred Fordham, traducere de Tatiana Malița. Și nu intenționăm să ne oprim aici. Cât privește prezența benzii desenate/romanelor grafice publicate de edituri românești (subl. mea) pe piața de carte din România, ea dă măsura întregii industrii din cartea din România, aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Din câte știu, o singură editură are o colecție specializată, lucru, desigur, mai mult decât lăudabil în acest context, mai sunt apariții sporadic, la fel de lăudabile. Din păcate, publicarea romanelor grafice presupune multă muncă și costuri însemnate de producție. Dacă adăugăm lipsa unei tradiții solide în acest domeniu, precum și a unui public fidel, așa cum întâlnim în alte țări din Europa occidentală și în SUA, ne explicăm de ce situația nu este îmbucurătoare.